Nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele! Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primește.
Psalmul 27.9,10
Drumul vieții majorității acelor copii se sfârșea în închisoare. Barnardo și-a dat seama că misiunea vieții sale, prin harul lui Dumnezeu, este să facă o lucrare de salvare a acestor copii. Astfel, fără mijloace, dar cu încredere în Dumnezeu, Barnardo a început o lucrare deosebită. În cei 40 de ani ai slujbei sale binecuvântate, Dumnezeu l-a făcut să trăiască minuni pe care el nu le-ar fi bănuit niciodată. În septembrie 1905, când acest slujitor devotat a adormit în odihna poporului lui Dumnezeu, 8.000 de copii se bucurau, în 400 de case, de un cămin sănătos și de o prețioasă educație creștină. Cu toți aceștia s-a împlinit, cuvânt cu cuvânt, ce este scris în versetul de astăzi. Barnardo însuși mărturisea despre această lucrare: „În toată munca mea printre tinerii măcinați de atâtea ispite, printre bolnavi și suferinzi, printre săracii atât de apăsați de griji și atât de sătui de viață, a căror luptă zilnică era epuizantă, noi am ținut sus Cuvântul vieții și, pe deasupra, am țintit ca ei să prindă o încredere sinceră în lucrarea Răscumpărătorului, ea fiind singura salvare, singura putere, singura mângâiere, pentru timp și pentru veșnicie. Dorința inimii mele și stăruința mea către Dumnezeu pentru acești copii a fost ca ei să poată fi salvați nu numai pentru viața aceasta, ci și pentru cea viitoare“. Iată o frumoasă lucrare și un fericit sfârșit al alergării, prin harul lui Dumnezeu!